Astăzi, în Europa, principiul accesului la îngrijiri medicale pentru toate persoanele nu este respectat. Acest lucru este valabil mai ales mai ales in ceea ce priveste solicitanţii de azil, migranţii fără documente şi a copiii acestora. Etica profesională a cadrelor din domeniul sănătăţii este pusa la indoiala ori de câte ori oamenii sunt exclusi de la acordarea serviciilor medicale de bariere administrative sau legi restrictive, ori de câte ori suntem încurajaţi sau obligaţi la a denunţa persoane fizice, şi ori de câte ori practicile discriminatorii sunt tolerate.
În acest context, este important sa reafirmam angajamentul nostru fata de etica profesionala. Prin semnarea "Declaraţiei europene privind accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate", solicitam sa ni se permită să oferim acces la asistenţă si servicii medicale tuturor celor care au nevoie de acestea, indiferent de statut.
Această declaraţie europeană a fost lansată în Grecia, in luna mai 2010, şi vor fi predata Consiliului Miniştrilor Sănătăţii. Unele organizaţii şi profesionişti din domeniul sănătăţii au semnat deja Declaratia - printre acestea, si Comitetul permanent al medicilor europeni (CPME) şi Reteaua Active Citizenship.
În majoritatea țărilor Uniunii Europene, persoanele fără permis de şedere se confruntă cu numeroase probleme în ceea ce privește accesul la îngrijirile medicale. Aceste probleme se datorează în special legilor care restrâng sau elimină acoperirea costurilor îngrijirilor medicale, complexității sistemului, fricii de a nu fi denunțat sau arestat, refuzului de a acorda îngrijiri persoanelor în cauză sau altor discriminări.
Această situație se opune deontologiei medicale, care afirmă că orice persoană „are dreptul să primească, fără nicio discriminare, îngrijiri medicale adecvate.”1 Acest cod deontologic subliniază că „medicii și alte persoane sau organisme însărcinate cu prestarea de servicii de sănătate au responsabilitatea comună de a recunoaște și de a apăra aceste drepturi.”2 Când normele legislative, o măsură guvernamentală, o administrație sau o instituție privează pacienții de aceste drepturi, medicii si ceilalti profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să caute mijloacele adecvate pentru a le garanta sau a le restabili.
Confruntându-ne cu această situație,
Noi, profesioniștii în domeniul sănătății,
REAFIRMĂM adeziunea noastră la acest cod deontologic care ne cere să oferim îngrijiri tuturor pacienţilor, fără discriminare. Solicităm posibilitatea de a ne exercita responsabilitățile profesionale respectând cu strictețe această deontologie.
Prin urmare,
1. SOLICITĂM ca profesioniștii din domeniul sănătății să poată stabili, într-o situaţie concretă, îngrijirile care trebuie furnizate pacientului lor, fără restricții legate de statutul său administrativ (în ceea ce privește tipul și durata acestor îngrijiri).
2. SOLICITĂM ca îngrijirile medicale acordate persoanelor fără permis de şedere să fie acoperite din fondurile publice atunci când aceste persoane nu pot să își asume costurile lor; solicităm să fie înlăturate barierele organizaționale întâlnite de profesioniștii și instituțiile medicale când trebuie să acorde îngrijiri medicale persoanelor fără permis de şedere.
3. REAMINTIM că profesioniștii și instituțiile medicale au libertatea de a acorda îngrijiri persoanelor fără permis de şedere: refuzăm orice denunț adresat autorităților (de imigrare), precum și ca acordarea de îngrijiri medicale acestor persoane să fie considerată ilegală.
4. SUBLINIEM necesitatea ca atat profesioniștii din domeniul sănătății, ca și persoanele fără permis de şedere, să beneficieze de informații complete privind posibilitățile existente pentru ca îngrijirile medicale să le fie acordate si acestora din urma.
1 Declarația de la Lisabona a Asociației Medicale Mondiale privind drepturile pacienților, adoptată în cadrul celei de-a 34-a Adunări medicale mondiale (septembrie – octombrie 1981), primul principiu
2 Declarația de la Lisabona a Asociației Medicale Mondiale privind drepturile pacienților, preambul